PARTENERIAT PENTRU FORMAREA GENERAȚIILOR VIITOARE

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei și Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș

„Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin Structura de tineret pentru județul Mureș a Departamentului de tineret și Biroului de cateheză, reprezentată de pr. Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș, și Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș, reprezentată de domnul prof. univ. dr. Mircea Simionescu (rector), au devenit, începând cu acest an universitar, actorii unui parteneriat care își propune responsabilizarea tinerilor cu privire la importanța pe care o au pentru comunitate și în procesul de formare a unei societăți prospere și „sănătoase” și valorificarea și diseminarea de „know-how” în beneficiul comunităților defavorizate.

Astfel, prin realizarea în comun de activități/proiecte/programe socio-culturale, educaționale și de CSR (responsabilitate socială corporatistă) în beneficiul elevilor și studenților, se urmărește creșterea calității vieții în județul Mureș, prin resurse umane mai bine pregătite și mai atente la nevoile actuale și viitoare ale societății.

În acest fel, joi, 2 noiembrie 2023, în prezența doamnei conf. univ. dr. Doina David (prorector), pr. Silviu Jimborean a participat la o întâlnire cu studenții Facultății de Psihologie, prilej cu care s-a discutat cu aceștia despre viitoarele activități, precum și despre deschiderea și dragostea pe care o oferă Biserica tinerilor. De asemenea, au avut loc convorbiri duhovnicești cu privire la principalele provocări cu care se confruntă generație actuală în zilele noastre, tinerii primind sfaturi și încurajări pentru a depăși cu bine vremurile tulburi pe care le traversează întreaga omenire.

Părintele inspector i-a încurajat pe studenți să nu fie nepăsători în fața problemelor societății, dar mai ales a semenilor care se află în încercări (boli, probleme, lipsuri materiale, adicții, etc.) și să dedice cât mai mult timp activităților de voluntariat, căci acestea reprezintă oglinda „umanității”, adevărata bogăție a omului și apogeul formării profesionale a fiecăruia. De asemenea, tinerii au fost încurajați să nu neglijeze rugăciunea, căci numai așa vor învăța să își trăiască viața în comuniune și iubire reciprocă, în primul rând cu Dumnezeu și apoi cu cei din jur.”

Prof. Carmen Nicoară

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei


OFFERTA ACCADEMICA ›

 Ammisione 2024 »

 

L’Università “Dimitrie Cantemir” di Târgu-Mureș è istituzionalmente accreditata dal Parlamento rumeno e periodicamente valutata da AHPGS, un valutatore tedesco della qualità dell’istruzione superiore.

Se vuoi laurearti in medicina, giurisprudenza, economia, psicologia o geografia del turismo ti aspettiamo da noi!