LIDERI PENTRU JUSTIȚIE – Facultatea de Drept

Anunțăm deschiderea apelului la candidaturi LIDERI PENTRU JUSTIȚIE (EDIȚIA A 13-A, 2022), program de leadership dedicat tinerilor juriști cu vârste între 22 și 35 de ani, aflați în primii 5 ani de carieră profesională (judecători, procurori, grefieri, avocați, consilieri juridici, notari publici, mediatori, executori judecătorești, juriști în ONG-uri sau companii, asistenți universitari, ofițeri de poliție cu studii în drept, etc.), masteranzilor, doctoranzilor, precum și studenţilor la drept aflați în ultimul an de studiu.

⭐️ Programul pune accent pe deprinderea abilităților și dezvoltarea potențialului de leadership, o mai bună înțelegere a profesiilor juridice și a sistemului de justiție dar și pe identificarea și implementarea unor soluții concrete pentru probleme punctuale din mediul profesional, sistemul de justiție și societate.

  Pe parcursul anului 2022, vei lua parte la 6 sesiuni de training, o întâlnire anuală și evenimente interne ale comunității de absolvenți, o vizită de studiu în Germania și proiecte de grup alături de colegii din program!

Doru Toma
Program Coordinator

Rule of Law Programme South East Europeul anului 2022, vei lua parte la 6 sesiuni de training, o întâlnire anuală și evenimente interne ale comunității de absolvenți, o vizită de studiu în Germania și proiecte de grup alături de colegii din program!

Dacă vrei să te dezvolți personal și profesional și să te implici activ în schimbarea în bine a sistemului de justiție și a societății în ansamblul ei, trimite-ne candidatura ta și alătură-te comunității noastre de 230 de tineri din toate profesiile juridice din România!

Trimite-ne un CV, o scrisoare de motivaţie de o pagină și un eseu de maxim două pagini în care prezinți o schimbare concretă pe care dorești să o aduci profesiei tale, instituției în care activezi sau sistemului de justiţie în ansamblul său, la adresa office.rspsoe@kas.de, până pe 17 OCTOMBRIE 2021, ORA 23:59.

Vom selecta 20 de tineri juriști cu potenţial de lideri, motivați să pună umărul la schimbări durabile și dornici să rămână parte activă din comunitatea Lideri pentru Justiție!

?Mai multe detalii despre program și selecție în documentul din anexă, pe www.kas.de/leadership [1], www.lideripentrujust [2]itie.ro și pe www.facebook.com/LeadersforJustice. [3]

Toate costurile legate de program, cu excepția transportului în România, vor fi  acoperite de către Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer (www.kas.de/rlpsee [4]).

Konrad-Adenauer-Stiftung

5 Franzelarilor St,

020785 Bucharest, Romania

T: +40 21 302 02 63

+40 722 25 45 22

F: +40 21 323 31 27

 

Visit our website at: www.kas.de/rspsoe [5]

Stay in touch with us via www.facebook.com/kas.rlpsee [6]


OFFERTA ACCADEMICA ›

 Ammisione 2024 »

 

L’Università “Dimitrie Cantemir” di Târgu-Mureș è istituzionalmente accreditata dal Parlamento rumeno e periodicamente valutata da AHPGS, un valutatore tedesco della qualità dell’istruzione superiore.

Se vuoi laurearti in medicina, giurisprudenza, economia, psicologia o geografia del turismo ti aspettiamo da noi!